Noutati, stiri

  

Delegatie la Universitatea din Copenhaga

12.02.2009
Cuvinte cheie: medicina si,la nivel,dintre cele,institutii de nvatam nt superior,nvatam nt superior medical,facultatea de stiinte medicale,stiinte medicale a universitatii,din copenhaga,health sciences,la copenhaga,u m f din craiova,cele doua institutii,facultatii de stiinte medicale,medicale a universitatii de copenhaga,n cadrul,componenta importanta,referitor la,cadrelor didactice,cu presedintele,dar si,w f m e,dl prof,n contextul,si,din,n,la,cu,m,craiova
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova a semnat un protocol de colaborare la nivel internaţional cu una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior medical din lume – Facultatea de Ştiinţe Medicale a Universităţii din Copenhaga (Faculty of Health Sciences, University of Copenhagen), Danemarca. În acest sens, o delegaţie a UMF din Craiova a fost invitată, în perioada 28-30 Ianuarie 2009, la Copenhaga, delegaţie din care au făcut parte Rectorul U.M.F. din Craiova, Prof. Dr. Adrian Săftoiu, şi Directorul General Administrativ al U.M.F. din Craiova, Dl. Mihai Caragea.

 

Cel mai important aspect al protocolului prevede colaborarea dintre cele două instituţii de învăţământ superior medical în domeniul cercetării, prin implicarea doctoranzilor în echipe de cercetare internaţionale. A fost creat astfel, cadrul necesar deplasărilor doctoranzilor cu frecvenţă din U.M.F. din Craiova pentru stagii de cercetare, cu durată între 3 şi 8 luni, în centrele Facultăţii de Ştiinţe Medicale a Universităţii de Copenhaga, având drept scop finalizarea tezelor de doctorat şi dezvoltarea capacităţii de cercetare a U.M.F. din Craiova. Activităţile şi cheltuielile doctoranzilor craioveni care doresc, incepand cu data de 1 octombrie 2009, să-şi desăvârşească stagiile de cercetare la Facultatea de Ştiinţe Medicale din Copenhaga, sunt finanţate printr-un proiect câştigat anul trecut de U.M.F. din Craiova, în cadrul Planului Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane (POS-DRU), componentă importantă a Fondului Social European.

 

De asemenea, pe lângă schimburile reciproce la nivelul şcolilor doctorale ale celor două instituţii a fost semnat un acord de colaborare în cadrul programului Erasmus, referitor la mobilitatea studenţilor şi cadrelor didactice între cele două instituţii. Astfel, doi studenţi din anii terminali ai UMF Craiova şi două cadre didactice vor putea asista la cursuri de Ginecologie, ORL sau Medicină internă din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Medicale a Universităţii de Copenhaga.

 

Pe parcursul vizitei s-au desfăşurat discuţii referitoare la ameliorarea sistemelor de asigurare a calităţii şi de dezvoltare a excelenţei în învăţământul superior medical cu Dl. Prodecan Flemming Dela şi cu Preşedintele Centrului de Dezvoltare Educaţională în Ştiinţe Medicale (Centre for Educational Development in Health Sciences), Dl. Dr. Jřrgen Hedemark. Au fost prezentate, astfel, succint sistemele de evaluare a calităţii din cele două instituţii, referitor la activitatea educaţională a cadrelor didactice individuale, dar şi legate de calitatea unităţilor educaţionale (discipline, catedre, clinici universitare etc.).

 

Vizita delegaţiei U.M.F. din Craiova la Copenhaga a creat totodata şi oportunitatea întâlnirii cu preşedintele W.F.M.E. (World Federation of Medical Education), Dl. Prof. Stefan Lindgren şi, respectiv, cu Preşedintele onorific al W.F.M.E., D-l Prof. Hans Karle. Cu această ocazie, s-a discutat despre evaluarea instituţională în contextul integrării euro-atlantice, despre ameliorarea standardelor de calitate actuale, dar şi despre implementarea sistemului Bologna în medicină, care trebuie să ţină cont de specificitatea curriculei medicale şi situaţia actuală a şcolilor europene de medicină.   

 

Nu în ultimul rând, o componentă importantă a vizitei a fost reprezentată de evaluarea relaţiei dintre universităţile de medicină şi spitalele sau clinicile universitare, în contextul Declaraţiei de la Lisabona, fiind astfel trecute în revistă şi comentate opţiunile europene actuale, împreună cu preşedintele A.M.S.E. (Association of Medical Schools in Europe), Dl. Prof. David Gordon. A fost subliniată importanţa dezvoltării unor strategii commune educaţionale, dar şi de cercetare, respectiv dezvoltare a asistenţei medicale, prin colaborarea la nivel local a tuturor actorilor implicaţi în sistemul medical.