Mesajul Rectorului

Mesajul Rectorului

Dragi studenți, Dragi colegi,              

 

Pentru întreaga umanitate, 7 aprilie reprezintă celebrarea  Zilei Mondiale a Sănătății. De peste 70 de ani acest moment marchează necesitatea construirii unei lumi mai bune și mai sănătoase, o lume în care echitatea și egalitatea de șanse să se metamorfozeze din idealuri utopice în idealuri tangibile. Acest deziderat al Organizației Mondiale a Sănătății este asumat și de Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova.

Nu vreau să mai fac referire la contextul pandemic, la lupta împotriva virusului SARS COV 2, la toate provocările aduse de Covid 19 - luptă, teamă, furie, neputință, compromis. Mesajul meu de astăzi, în calitate de Medic și de Rector al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova face referire la speranță, speranța adusă în primul rând pacienților din regiunea Oltenia.

În ultimul an, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova s-a implicat în mai multe proiecte mari dedicate diagnosticării și tratării unor afecțiuni aflate printre obiectivele majore ale Organizației Mondiale a Sănătății.

Hepatita cronică virală C, o boală care ucide. O boală despre care Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că poate fi eliminată până în anul 2030. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova a inițiat în luna septembrie 2020 un proiect unic național derulat în orașul Orșova și extins apoi în sud-vestul țării cu screeningul angajaților din mai multe întreprinderi din Craiova, Drobeta Turnu Severin, Mioveni/Pitești și a angajaților Complexului Energetic Oltenia. Până în acest moment au fost testate peste 20.000 de persoane pentru infecția cu virusul hepatitei C. Au fost identificați zeci de pacienți infectați, fără semne şi simptome, pacienți care nu știau că sunt purtătorii infecţiei. Majoritatea acestora au fost incluşi în tratament antiviral în centrul universitar Craiova, oferindu-li-se astfel şansa vindecării.

Cancerul colorectal reprezintă a treia neoplazie malignă ca frecvență la nivel mondial și a fost responsabil de aproape un milion de decese în anul 2020. În România, cancerul colorectal se situează pe locul al IV-lea, cu o incidență de 30,9 cazuri noi la 100 000 de locuitori. Această incidență are o valoare de 4 ori mai mare la persoanele cu vârsta cuprinsă între 50-74 de ani decât la populația generală. De aceea, prin proiectul Servicii medicale performante de prevenție, diagnostic si tratament endoscopic în cancerul colorectal, lansat la sfârșitul anului trecut, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova își propune ca în următorii trei ani, peste 50.000 de persoane din regiunea Oltenia să fie incluse în programul de screening al acestei afecțiuni. La pacienții la care se vor identifica factori de risc, se va efectua colonoscopie în Centrul de Gastroenterologie al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova.

O altă provocare medicală mondială o reprezintă bolile inflamatorii intestinale, afecțiuni cronice ale tubului digestiv, de cauză necunoscută - colita ulcerativă și boala Crohn. Centrul Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale inaugurat în luna martie 2021 de către Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova își propune să îmbunătățească modalitățile de îngrijire a pacienților cu boli inflamatorii intestinale utilizând un model de abordare integrată, multidisciplinară, standardizată și actualizată permanent, având în centru pacientul și nevoile acestuia.

Acestea sunt proiecte în domeniul SĂNĂTATE ale Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, proiecte prin care noi, ca instituție am ales să respectăm viața și să oferim o șansă către prevenție și către vindecare. Așa, vedem noi, egalitatea de șanse.

Dacă anul 2020 a fost anul provocării, ne dorim ca anul 2021 să fie anul speranței!

 

Prof. Univ. Dr. Dan-Ionut Gheonea

Rector Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

 

Actualizat la 11.03.2024, 09:50