
3 decembrie 2025
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București în calitate de Beneficiar împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova, Universitatea de Medicină, Farmacie și Științe si Tehnologie “George Emil Palade” Târgu Mureș, Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Iuliu Hațieganu" Cluj Napoca și Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeş" Timișoara, în calitate de parteneri, vor implementa proiectul “EXCELL- MED”: Creșterea calității educației medicale prin standardizare și inovare, Cod SMIS 336593 pe o durată de 50 de luni, începând din 25 septembrie 2025 până în 26 noiembrie 2029.
Proiectul este finanțat în cadrul Programului Sănătate 2021-2027, Prioritatea 3: Creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, de importanță strategică cu impact transversal asupra serviciilor medicale și asupra stării de sănătate.
Implementarea proiectului în cadrul apelului PS/482/PS_P3/OP4/ESO4.7/PS_P3_ESO4.7_A6 va asigura crearea unui cadru metodologic modern, actualizarea curriculumului pentru specialități medicale, perfecționarea cadrelor didactice și pilotarea noilor standarde de pregătire atât de necesare sistemului medical din România.
VALOAREA TOTALĂ ELIGIBILĂ a proiectului este de 235.889.882,49 LEI, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din partea Uniunii Europene este de 190.572.271,29 Lei.
VALOAREA ELIGIBILĂ alocată partenerului UMFCV este de 29.879.229,41 LEI, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din partea Uniunii Europene este de 24.139.028,57 Lei.
OBIECTIVUL GENERAL al proiectului este îmbunătățirea calității și relevanței educației medicale postuniversitare în România prin dezvoltarea, actualizarea și implementarea curriculumului și programe de formare standardizate pentru medicii rezidenți, în conformitate cu strategiile naționale și standardele Uniunii Europene a Medicilor Specialiști, precum și prin implementarea unor mecanisme eficiente de evaluare a calității formării în rezidențiat. Obiectivul general reflectă necesitatea unei reforme fundamentale în pregătirea medicilor rezidenți, având în vedere dinamica rapidă a domeniului medical și importanța alinierii la standardele internaționale.
Vor fi implicate 6 universități de referință din România: Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București, Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” Târgu Mureș, Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Iuliu Hațieganu" Cluj Napoca și Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeş" Timișoara.
În luna noiembrie 2025, în cadrul Zilelor Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București a avut loc o sesiune care a adus în prim-plan viziunea universităților de medicină asupra formării în rezidențiat. În acest context, în 19 noiembrie 2025 a fost prezentat proiectul “EXCELL- MED”, coordonat de Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București, având-o alături ca manager de proiect pe doamna prorector UMFCD, profesor universitar dr. Cătălina Poiană. Acest demers dedicat creșterii calității educației medicale prin standardizare și inovare a avut loc în prezența reprezentanților celor șase universități partenere, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ai universităților de medicină și farmacie și ai comunității academice.
Din partea Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București, în cadrul sesiunii au participat domnul rector profesor universitar dr. Viorel Jinga, domnul președinte al Senatului Universitar profesor universitar dr. Dragoș Vinereanu, doamna prorector profesor universitar dr. Florentina Ligia Furtunescu, domnul prorector profesor universitar dr. Bogdan Ovidiu Popescu, doamna prorector profesor universitar dr. Simona Maria Ruță, doamna prorector profesor universitar dr. Valentina Uivarosi, domnul prorector profesor universitar dr. Silviu Mirel Pițuru și doamna decan al facultății de Farmacie, profesor universitar dr. farm. Drăgănescu Doina. Din partea Universității de Medicină și Farmacie Iași a participat domnul rector profesor universitar dr. Viorel Scripcariu. Din partea Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș a participat domnul rector profesor universitar dr. Leonard Azamfirei. Din partea Universității de Medicină și Farmacie Craiova a participat domnul președinte al Senatului, profesor universitar dr. Ion Rogoveanu. Din partea Universității de Medicină și Farmacie Timișoara a participat domnul prorector profesor universitar dr. Victor Dumitrașcu. Din partea Universității de Medicină și Farmacie Cluj a participat domnul prorector profesor universitar dr. Nicolae Crișan. Din partea Ministerului Educației și Cercetării a participat doamna Daniela Burghilă, secretar general. Din partea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene ne-au onorat cu prezența: doamna Marilena Nicoleta Balabuti, secretar general și doamna Luminița Zezeanu, secretar de stat.











Vezi și
Rezultate finale et. II (analiza CV-uri și interviuri) ROGEN, SMIS 324809
Comunicat de presă privind lansarea proiectului EXCELL-MED, SMIS 336593
Rezultate parțiale et. II (analiza CV-uri și interviuri) ROGEN, SMIS 324809