Selecție mobilități ERASMUS de practică (SMT) martie 2025-doctoranzi UMF Craiova

Selecție mobilități ERASMUS de practică (SMT) martie 2025-doctoranzi UMF Craiova

joi, 6 martie 2025

Compartimentul ERASMUS+ organizează, în perioada 10-29 martie 2025, selecția pentru mobilități Erasmus de practică (traineeship - SMT), destinate doctoranzilor UMF Craiova.

Sunt eligibili doctoranzii înscriși în cadrul IOSUD – UMF Craiova, în cadrul celor trei domenii de studii doctorale: medicină, medicină dentară, farmacie.

Mobilitățile de practică (SMT) se vor desfășura în perioada 1 mai 2025 – 31 decembrie 2025.

Doctoranzii au obligația să obțină acceptul instituției de primire (spital/universitate) înainte de contractarea mobilității.

Doctoranzii pot să opteze pentru :

  • mobilități mixte de scurtă durată (minim 5 zile, maxim 30 de zile, excluzând timpul de transport, plus o perioadă de mobilitate virtuală);
  • mobilități de lungă durată (minim 60 de zile, excluzând timpul de transport).

Locuri disponibile :15

  •  10 pentru medicină.
  •  3 pentru medicina dentară.
  •  2 pentru farmacie.

Dosarul de înscriere trebuie să conțină următoarele documente:

1.  Formular de candidatură completat (disponibil pe site). 
2.  Curriculum Vitae în format Europass în limba română. 
3.  Scrisoare de intenţie în limba română, care să includă opțiunea de mobilitate, principalele motive pentru aceste alegeri și semnătura candidatului. 
4.  Scrisoare de recomandare, din partea coordonatorului de doctorat. 
5.  Grila de evaluare candidaturi doctoranzi pentru mobilități Erasmus completată. 
6.  Lista cu lucrări/activitatea științifică și de cercetare organizată conform grilei de evaluare – vor fi prezentate dovezi (copii scanate, print screen articole, adeverințe de participare grant etc.) care să susțină activitatea prezentată în grila de evaluare. 
7.  Adeverință care să ateste că respectivul candidat este doctorand în cadrul IOSUD – UMF Craiova.
8.  Copie după un act identitate (carte identitate sau paşaport). 

 

Documentele se scanează într-un singur fișier de tip .pdf, în ordinea de mai sus. Fișierul .pdf se salvează cu numele și prenumele candidatului și se trimite prin email pe adresa: eu-office@umfcv.ro, în perioada 10-16 martie 2025 . Se menționează « candidatură SMT martie 2025 » în subiectul mesajului transmis prin email.

Interviul de selecție se va desfășura fizic, în perioada 19-21 martie 2025, conform instrucțiunilor primite prin email de către fiecare student aplicant. 

Rezultatele se vor afișa pe site la rubrica Relații Internaționale – Selecție mobilități Erasmus, la data de 27 martie 2025.

Contestațiile se depun prin email (eu-office@umfcv.ro) pe data de 28 martie 2025.

Afișarea rezultatelor finale ale selecției se va efectua pe data de 29 martie 2025.

Detalii :

https://www.umfcv.ro/ro/despre-noi/relatii-internationale/selectie-mobilitati-erasmus-martie-2025/selectie-mobilitati-erasmus-pentru-doctoranzi

Pentru informaţii, vă rugăm să ne contactați prin email la adresa: eu-office@umfcv.ro.

Vezi și

Actualizat la 10.03.2025, 08:18