Pregătirea interviurilor

Pregătirea interviurilor


Prezentarea la un interviu este un pas decisiv în procesul de angajare. Practic, de impresia pe care interlocutorul, reprezentantul companiei, şi-o face asupra ta depinde angajarea în compania respectivă. Este foarte important ca după stabilirea interviului, înainte de prezentarea în faţa angajatorului, să te pregăteşti cât mai bine pentru întâlnire. În primul rând trebuie să afli cât mai multe informaţii despre firmă. Asta dacă este posibil pentru că mulţi angajatori, în procesul de selecţie, folosesc anonimatul trecând în anunţurile de recrutare la numele angajatorului „confidenţial“ sau apelând la firme de recrutare care evită să dea detalii despre clientul lor înainte de întâlnirea cu candidaţii. O părere poţi însă să îţi faci recitind cu atenţie cerinţele postului şi făcându-ţi o analiză a profilului tău prin prisma solicitărilor avute de recrutor.

 

 

Prezentarea la interviu

 

Înainte de întâlnirea cu angajatorul aminteşte-ţi să ţii cont de câteva detalii care să-ţi crească şansele de angajare:

- Reciteşte-ţi CV-ul şi scrisoarea de intenţie înainte de întâlnirea cu recrutorul;

- Nu uita să iei la tine o mapă în care să se găsească toate documentele care atestă pregătirea profesională, competenţele dobândite şi experienţa acumulată. În mapa respectivă mai pui încă o dată CV-ul şi scrisoarea de intenţie. Este posibil ca interlocutorul de astăzi să fie altul decât cel care te-a reţinut pentru interviu şi astfel nu mai trebuie să identifice printre CV-urile primite la firmă pe cel care îţi aparţine;

- Nu întârzia, la interviu. Mai bine ajungi cu câteva minute mai devreme decât să creezi o impresie proastă din primul moment;

- Ai grijă cu ce te îmbraci. Indiferent de domeniul pentru care ai aplicat, ţinuta joacă un rol important. Evită culorile stridente, hainele extravagante. Preferabile sunt tonurile neutre, care dau întotdeauna o notă de seriozitate. Dacă eşti femeie nu apela la un machiaj puternic, un număr mare de bijuterii şi  la pantofii cu tocuri exagerate;

- Concentrează-te asupra primului impact creat asupra recrutorului. Imaginează-ţi momentul intrării în camera de interviu, salutul examinatorului, zâmbetul, imaginează-ţi răspunsurile pe care le vei da la întrebările pe care le anticipezi că-ţi vor fi puse.

- Gestionează-ţi emoţiile şi străduieşte-te să pari cât mai degajat şi mai sigur pe tine. Fii pertinent, dar nu obraznic şi încrezut.

 

 

Întrebări la care te poţi aştepta

 

Nici un interviu nu seamănă cu altul. Chiar dacă ai mai participat la astfel de procese de selecţie este bine să -l tratezi pe fiecare ca fiind primul. Tocmai de aceea trebuie să îţi creezi un scenariu şi să încerci să anticipezi cât mai multe dintre întrebările care îţi pot fi adresate. Pentru a îţi uşura munca îţi prezentăm mai jos o serie de întrebări care pot fi adresate în cadrul unui interviu:

- De ce candidaţi tocmai la noi?

- Vă simţiţi apt pentru acest gen de muncă?

- Care sunt atuurile dumneavoastră?

 - Ce ne puteţi oferi?

- Ce salariu doriţi?

- Ce salariu speraţi să primiţi la noi?

- Ce activităţi aţi desfăşurat la fostul loc de muncă?

- Unde vă vedeţi peste cinci ani?

- Descrieţi, pe scurt, evoluţia dumneavoastră profesională.

- Care dintre calificările dumneavoastră sunt cele care ar corespunde descrierii postului pentru care candidaţi?

- Cât timp doriţi să desfăşuraţi această activitate?

- Cât de important este pentru dumneavoastră timpul liber? Dar concediul?

- Aţi fi dispus, în cazul unei necesităţi, să staţi peste program?

- Ce hobby aveţi?

- Cum comunicaţi cu oamenii străini?

- Lucraţi cu mai multă plăcere singur sau în echipă?

- Cum apreciaţi actualul loc de muncă?

- Cum vă imaginaţi viitorul loc de muncă?

- Ce sarcini aţi considerat a fi extrem de plictisitoare la fostul dumneavoastră loc de muncă?

- Vi s-a întâmplat să nu vă puteţi menţine starea de concentrare?

- Cum aţi ajuns să ocupaţi ultimul loc de muncă?

- De ce doriţi să renunţaţi la actualul loc de muncă?

- De ce nu v-aţi schimbat până acum, niciodată, locul de muncă?

- De ce v-aţi schimbat atât de des locul de muncă?

- Ce poziţie doriţi să ocupaţi în cadrul firmei noastre?

- Aveţi de gând să vă calificaţi suplimentar?

- Vi s-a întâmplat, până acum, să schimbaţi locul de muncă pentru că aţi găsit ceva mai interesant?

-  Aveţi probleme când trebuie să renunţaţi la obisnuinţe mai vechi?

- Vă simţiţi uneori depăşit, în faţa sarcinilor de serviciu?

- Sunteţi de acord că o conducere mai bună poate determina creşterea motivaţiei angajatilor?

- Cum reacţionaţi când ceilalţi devin dezinteresaţi de obiectivele companiei?

 - Cum luaţi deciziile?

- Cum credeţi că dumneavoastră, singur, puteţi stimula echipa?

- Care este venitul dumneavoastră actual?

- Ce speraţi prin schimbarea locului de muncă?

- Când sunteţi disponibil pentru a începe lucrul ?

 

 

 

Surse:

http://www.bucuresti.anofm.ro/interviu.htm

http://www.myjob.ro/

http://www.informatiiprofesionale.ro/

 

 

 

 

Copyright © 2014 Centrul de Consiliere și Orientare Profesională. Toate drepturile rezervate.

 

Actualizat la 08.09.2021, 18:28